Declarație publică semnată de Dragoș Ciucur, Fondator MEDSkill Center

Contextul declarațiilor premierului Ilie Bolojan

În data de 10 februarie 2026, premierul Ilie Bolojan a adus în discuție posibilitatea ca absolvenții facultăților de medicină care au beneficiat de studii finanțate de la buget și de rezidențiat plătit de stat să fie obligați să profeseze un număr minim de ani în România. Argumentul invocat a fost acela al unei datorii față de stat, respectiv necesitatea corectării dezechilibrelor dintre mediul rural și urban, precum și reducerea migrației medicilor formați în sistemul public.

Premierul Ilie Bolojan a vorbit despre „curajul de a lua decizii care nu sună bine”, despre distribuirea medicilor în zone deficitare și despre situația în care mii de absolvenți nu ajung să lucreze în sectorul public românesc după finalizarea pregătirii.

Tema este una sensibilă. Tema este una reală. Tema este una care cere echilibru, nu reacții superficiale.

Dar, din perspectiva mea, ca fondator al MEDSkill Center și ca om care lucrează de peste patru ani, zilnic, cu medici rezidenți din toată țara, discuția despre medici rezidenți obligați să profeseze în România nu poate fi purtată fără a analiza în profunzime realitatea din interiorul sistemului.

Obligație sau responsabilitate împărtășită?

Afirmația că un absolvent care a studiat la buget și a beneficiat de rezidențiat plătit de stat „are o obligație față de țară” ridică o întrebare esențială: este această obligație unilaterală?

Conform cadrului legislativ actual, accesul la educație finanțată de la buget este un drept câștigat prin concurs, nu un beneficiu condiționat ulterior printr-o restrângere a libertății profesionale. Constituția României garantează dreptul la muncă și libertatea alegerii profesiei, iar orice limitare trebuie justificată, proporțională și clar reglementată prin lege.

Discuția despre impunerea unui număr minim de ani de practică în țară trebuie analizată și prin prisma principiilor europene privind libera circulație a forței de muncă. România este stat membru al Uniunii Europene, iar medicii sunt parte a unei piețe a muncii integrate.

În acest context, obligativitatea rezidenților de a rămâne în țară ridică nu doar întrebări morale, ci și juridice.

Dar dincolo de juridic, există o dimensiune pe care nu o putem ignora: realitatea profesională a medicilor rezidenți.

Ce nu se vede din afara spitalului

În spațiul public se vorbește adesea despre „rezidențiat plătit de stat” ca și cum ar fi o formă de privilegiu. Realitatea din spitale este mult mai complexă.

Rezidențiatul nu este un privilegiu oferit de stat. Este un loc de muncă în toată regula. Este un job full-time și, de foarte multe ori, mult peste un program standard. Este muncă medicală efectivă, cu responsabilitate directă față de pacienți, cu presiune constantă și cu asumarea unor riscuri profesionale reale.

Medicii rezidenți:

• efectuează zeci de ore de gardă;

• susțin activitatea curentă a secțiilor;

• acoperă lipsuri de personal;

• gestionează cazuri dificile sub presiune;

• contribuie la funcționarea continuă a sistemului public.

În multe situații, rezidenții sunt cei care asigură continuitatea actului medical. Nu înlocuiesc medicii specialiști sau primari, dar contribuie decisiv la susținerea activității clinice zilnice.

În același timp, foarte multe dintre activitățile pe care le desfășoară nu sunt nici vizibile, nici apreciate, iar uneori nici remunerate corespunzător. Ore suplimentare, implicare peste atribuțiile formale, responsabilități preluate pentru buna funcționare a secției – toate acestea fac parte din realitatea zilnică.

În aceste condiții, nu putem vorbi despre un privilegiu pe care statul îl face rezidenților. Putem vorbi despre o formare profesională în timpul căreia ei muncesc efectiv pentru sistem.

Mai mult decât atât, după finalizarea rezidențiatului, foarte mulți dintre acești medici nu au siguranța unui loc de muncă în aceeași unitate medicală în care au activat timp de patru, cinci sau șase ani. După ani de muncă susținută în același spital, continuitatea profesională nu este garantată.

A reduce această perioadă la ideea de „beneficiu” ignoră contribuția reală pe care medicii rezidenți o aduc sistemului sanitar.

Sistemul medical și condițiile reale de practică

Înainte de a discuta despre constrângere, trebuie să discutăm despre condiții.

Un sistem medical care:

• funcționează cu deficit de personal,

• are infrastructură inegal distribuită,

• se confruntă cu lipsa resurselor materiale în anumite unități,

• menține diferențe semnificative între centrele universitare și spitalele din zonele rurale,

nu poate construi retenție prin obligativitate.

Retenția profesională se construiește prin:

• condiții de lucru predictibile,

• acces la formare continuă,

• respect profesional,

• posibilități reale de dezvoltare,

• infrastructură adecvată,

• transparență managerială.

Dacă aceste elemente lipsesc, impunerea prin lege a unei perioade minime de practică nu rezolvă cauza, ci doar amână efectele.

Discuția despre medici rezidenți obligați să profeseze în România nu poate fi separată de discuția despre reforma sistemică.

Dezechilibrul rural-urban – problemă reală, soluții incomplete

Premierul Ilie Bolojan a invocat problema distribuției inegale a medicilor, în special în rural și urbanul mic. Aceasta este o realitate confirmată de datele Ministerului Sănătății și de rapoartele Colegiului Medicilor.

Însă distribuția forțată nu garantează stabilitate.

Experiența altor state arată că retenția în zonele deficitare funcționează atunci când sunt implementate:

• stimulente financiare clare;

• locuințe de serviciu;

• infrastructură medicală adecvată;

• echipe complete;

• acces la educație continuă;

• sprijin pentru integrarea familiei.

Impunerea administrativă fără un pachet coerent de sprijin riscă să transforme obligația într-o perioadă tranzitorie trăită sub presiune, urmată de plecare imediată după expirarea termenului.

Impunerea unui număr minim de ani nu poate substitui o strategie de dezvoltare regională.

Perspectiva mea ca fondator MEDSkill Center

De peste patru ani, prin MEDSkill Center, lucrez zilnic cu medici rezidenți din întreaga țară. În acești patru ani am instruit zeci de mii de cursanți, atât profesioniști din domeniul medical, cât și persoane din populația generală interesate de educație medicală corectă și documentată.

O parte semnificativă dintre lectorii și colaboratorii noștri sunt medici rezidenți.

Acești medici rezidenți:

• predau după ture de gardă;

• dezvoltă materiale educaționale documentate;

• explică proceduri și protocoale;

• contribuie la creșterea nivelului de alfabetizare medicală;

• investesc timp personal pentru formarea altor colegi.

Nu fac acest lucru pentru că sunt obligați. Îl fac pentru că aleg să fie implicați.

În fiecare zi văd dedicare. Văd efort. Văd dorința de a schimba sistemul din interior.

Acești tineri medici nu fug de responsabilitate. Ceea ce își doresc este un cadru în care munca lor să fie susținută, nu condiționată.

Educația medicală privată – parte a soluției

În dezbaterea publică despre retenția medicilor, mediul privat educațional este rareori menționat. Consider că această omisiune este o eroare strategică.

Centrele de formare, platformele educaționale și inițiativele independente contribuie la:

• perfecționarea continuă;

• acces rapid la informație actualizată;

• schimb de bune practici;

• consolidarea comunității profesionale.

MEDSkill Center este un exemplu concret al modului în care sectorul privat poate susține sistemul public fără a-l substitui.

În loc să discutăm exclusiv despre obligativitatea rezidenților de a rămâne în țară, ar trebui să discutăm despre:

• parteneriate public-privat în educație;

• susținerea inițiativelor de formare;

• integrarea programelor complementare în strategia națională.

Un sistem care cooperează cu mediul educațional privat devine mai atractiv pentru profesioniști.

Libertatea profesională și responsabilitatea statului

Libertatea de a alege unde profesezi nu este un moft. Este un principiu fundamental într-o economie deschisă.

Responsabilitatea statului nu se limitează la finanțarea formării inițiale. Responsabilitatea statului include:

• asigurarea unui mediu profesional funcțional;

• investiții coerente în infrastructură;

• politici de retenție bazate pe stimulente, nu pe constrângeri;

• consultarea reală a corpului medical înainte de adoptarea măsurilor.

Discuția despre impunerea unui număr minim de ani trebuie să includă vocea celor direct afectați: medicii rezidenți.

Ce transmit medicilor rezidenți

Din poziția mea, mesajul este clar.

Sunt alături de voi.

Am lucrat cu voi. Am văzut presiunea. Am văzut nopțile nedormite. Am văzut responsabilitatea preluată devreme. Am văzut implicarea voastră în educație și dorința de a face lucrurile mai bine.

Nu sunteți o statistică. Nu sunteți un „cost bugetar”. Nu sunteți o pierdere contabilă.

Sunteți parte esențială a funcționării sistemului medical din România.

Îmi doresc să rămâneți în țară. Îmi doresc ca mulți dintre voi să contribuiți la dezvoltarea educației medicale românești. Îmi doresc să aveți curajul de a vorbi despre nereguli, despre lipsuri și despre soluții.

Dar îmi doresc să rămâneți pentru că alegeți, nu pentru că sunteți constrânși.

Solidaritatea profesională nu înseamnă opoziție față de stat. Înseamnă dialog. Înseamnă maturitate instituțională. Înseamnă asumarea faptului că retenția durabilă se construiește prin încredere.

Ce ar trebui să urmeze

Dacă premierul Ilie Bolojan dorește cu adevărat să corecteze dezechilibrele sistemului, pașii ar putea include:

• evaluare transparentă a nevoilor regionale;

• stimulente financiare diferențiate pentru zone deficitare;

• investiții accelerate în spitalele din rural și urban mic;

• consultare reală cu organizațiile profesionale;

• integrarea mediului educațional privat în strategia națională de formare.

O reformă bazată exclusiv pe constrângere riscă să creeze tensiune. O reformă bazată pe parteneriat poate genera stabilitate.

Dincolo de dezbatere – responsabilitatea comună

Această dezbatere nu trebuie transformată într-o confruntare între guvern și medici. Problema deficitului de personal este reală. Migrația este reală. Dezechilibrul rural-urban este real.

Dar și epuizarea profesională este reală. Și lipsa infrastructurii este reală. Și nevoia de respect instituțional este reală.

În calitate de fondator al MEDSkill Center, aleg să spun public că medicii rezidenți merită mai mult decât o etichetă de „beneficiari ai bugetului”. Merită o strategie coerentă, dialog și condiții care să îi determine să rămână.

România nu își va păstra medicii prin frică administrativă. Îi va păstra prin investiție, coerență și respect.

Sumar

Declarațiile premierului Ilie Bolojan privind posibilitatea ca absolvenții de medicină să fie obligați să profeseze câțiva ani în România au redeschis dezbaterea despre retenția medicilor și dezechilibrul rural-urban. Tema este complexă și necesită analiză juridică, economică și profesională.

Din perspectiva mea, ca fondator MEDSkill Center, constrângerea nu poate substitui reforma structurală. Medicii rezidenți contribuie semnificativ la funcționarea sistemului și la educația medicală, inclusiv prin implicarea în mediul privat educațional. Retenția sustenabilă trebuie construită prin condiții de muncă adecvate, stimulente, investiții și dialog real.

Îmi exprim susținerea pentru medicii rezidenți și cred că viitorul sistemului medical românesc depinde de capacitatea noastră de a crea un mediu în care aceștia să aleagă să rămână, nu să fie obligați.